Holding.
onto myself, tightly,
along with my arms which seem
to be too short, too… thick.
They've always seemed to be
too slow, lacking expression.
so I gather them inside myself,
as this poor self
would firstly accept them as they are…
then it would paint them,
sculpt them,
adding them a finger or two,
until
my poor arms
start looking
like wings.
but they are not like any other pair of wings,
they do not have any feathers or scales.
these are enclosed wings,
splinted to their marrow,
closed as some misplaced umbrella,
like a chisel with its hammer.
or they might be… fine embroidery
ready to cover
the holes in my soul.
This is why, occasionally, I would hold
Onto myself.
Tightly.
This is the original poem, written in my home language a few years ago.
Frângere
Mă strâng.
Pe mine, în mine,
Cu tot cu braţele ce-mi par…
Prea scurte, prea… butucănoase.
Mereu mi-au părut
Lente, lipsite de expresie.
Așa că le strâng în mine,
Căci minele meu, sărmanul,
Le acceptă, mai întâi, așa *** sunt.
Apoi le vopsește,
Le sculptează,
Le mai adaugă un deget sau două,
Până când reușesc,
Sărmanele mâini,
Să arate și ele
A aripi.
Nu sunt, însă, aripi ca toate aripile.
Nu au pene mari ori solzi.
Sunt niște aripi închise,
încleșate în măduva lor,
strânse precum vreo umbrelă pierdută,
o daltă cu ciocan.
Ori… fină broderie,
Gata să-mi acopere
Găurile sufletului.
De aceea mă strâng ocazional.
Pe mine.
În mine.
